Sighișoara

Cetatea Sighișoarei, aflată pe unul din dealurile de pe malul Târnavei Mari, este una dintre cele mai bine conservate așezări medievale din Europa și una dintre puținele locuite. De oriunde privești apropiindu-te de oraș, vezi turla Bisericii din Deal, emblemă a burgului, mărturie a faptului că aici se desfășura o viața spirituală intensă încă din secolul XV.

Turnul cu ceas, zidul cetății, se văd și ele de departe, pregătindu-te parcă pentru un salt în istorie… ceea ce și reprezintă astăzi Sighișoara.

Intrată în Patrimoniul Universal în 1993, Sighișoara respiră cultură, fiind asaltată de turiști tot timpul anului, dar mai cu seama în iulie, în perioada Festivalului Medieval, când vizitatorii sunt de departe mai numeroși decât localnicii, iar engleza și germana se vorbesc pe stradă mai mult decât româna. 

Strada Mare de la baza dealului, cu aspect de început de secol XIX, cu case mici, aliniate, în care locuințe, magazine, muzee, toate au același aer de provincie transilvăneană; 

încearcă un ocol al cetății, dar se oprește brusc în parc, de unde o străduță începe urcușul pieptiș până la zid.

Cetatea a fost înălțată în veacul al XII -lea și atestată documentar în 1280, fiind atunci și acum, una dintre cele mai de seamă din Ardeal. Intrarea se face prin Turnului cu Ceas, numit astfel pentru că încă din 1604 adăpostește un orologiu cu mecanism de lemn. 40 de ani mai târziu, acesta a fost înlocuit cu unul metalic și de atunci ceasul anunță cetatea la fiecare jumătate de oră că timpul trece.

Mai târziu, starostele Johann Kirschel a adus statuetele din lemn pentru a fi acționate de mecanismul ceasului… azi nu le mai vedem pe cele originale, dar semnificația lor a rămas aceeași. Spre cetate, figurinele sunt așezate în trei cadrane - în primul Justiția și Dreptatea, simboluri ale autonomiei cetății, ai cărei Părinți, adică Sfatul, puteau aplica pedeapsa capitală. De o parte și alta, în două nișe - Ziua și Noaptea; pe cea din stânga, la ora 6 apare un copilaș bucălat, semn că ziua de muncă a meșteșugarilor a început. El se va retrage la 6 seara prin ușa din dreapta, iar în locul lui va veni altul, care poartă în mâini două lumânări albe. Al treilea cadran ni-l arată pe Căldărar, toboșarul, care bate în găleata lui orele  și, alături Pacea, care ține goarna și frunza de măslin.

Spre orașul de jos, zeii zilelor săptămânii Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venera, Saturn și Soarele, se perindă prin nișa deschisă anunțând lumii că zilele, ca și orele, trec. La a șasea bătaie din cele douăsprezece de la miezul nopții, apare patronul zilei care începe. Căldărarul de pe aceea parte a turnului are alături un om chinuit, condamnat la moarte poate de Sfatul cetății, sau poate de perindarea zeilor și zilelor.

Ce vedem acum, este turnul refăcut după incendiul din 1676 și are numai jumătate din înălțimea celui original; el adăpostea depozitul de arme și muniții, arhiva, trezoreria și Sfatul cetății, alcătuit, cum spuneam din Părinții Orașului. Acum aici are sediul Muzeul de Istorie Medievală. La cele patru etaje ale sale se urcă pe o scară îngustă, trecându-se prin uși foarte joase, până la galeria de lemn a ultimului nivel, de unde se poate admira cetatea.

De la turn, înconjurând citadela, și punctat de turnuri și bastioane, se înalță zidul. În anii de glorie a meșteșugarilor, existau paisprezece turnuri și patru bastioane, dintre care se păstrează nouă și respectiv trei. Și atunci și acum, cele mai importante erau Turnul cu Ceas, prin care se făcea intrarea în oraș și opusul lui, celălalt turn cu poarta, Turnul Croitorilor. Între ele, de o parte și cealaltă, Turnul Frânghierilor, Măcelarilor, Cojocarilor, Țesătorilor, Aurarilor sau Giuvaergiilor, Cositorilor, Tăbăcarilor, Fierarilor, Lăcătușilor și Dogarilor, Pescarilor și  Cizmarilor, încă vorbesc despre starea înfloritoare a cetății în jurul anului 1300. Zidul avea la construcție patru metrii înălțime, dar din nevoia de a se apăra de năvălirile repetate, pe alocuri a fost înălțat până la 14 metri. 

Sub Turnul cu Ceas se poate ajunge și direct din orașul de jos, urcând abrupt o scară, făcută parcă să-ți încerce rezistența încă de la început. După ce ieși din turn ai de ales între a urca pe o stradă pavată cu pietre de râu, în trepte, sau pe Gangul Fetelor Bătrâne, numit așa pentru că se vrea îngăduitor cu cei lipsiți de putere; în fapt, e la fel de greu, doar că nu mai are scări, e acoperit și  îmbrăcat în lemn - cel puțin nu aluneci dacă plouă.

Imediat se deschide Piața Bisericii Mănăstirii - mănăstirea, construită în secolul XIII de Ordinul Dominican, a fost refăcută în stil gotic în 1676, din cea veche nemaipăstrându-se decât o parte de zid și de altar. Acum, ca biserică evanghelică, organizează concerte de muzică sacră. Păstrează o cristelniță din 1440 și o ușă sculptată în lemn din 1570; în jurul ei, morminte din aceeași vreme, ale celor care au binemeritat să-și doarmă somnul de veci aproape de altar. O parte din mănăstire a fost dărâmată la sfâșitul secolului XIX, pentru a fi construită Primăria, Palatul Comitatului, ea însăși o bijuterie, amintind de Viena acelor vremuri.

În față, Casa Venețiană, datând din secolul XVI, cu ferestrele specifice și în stânga, Casa Vlad Dracul, numită așa după tatăl lui Vlad Tepeș, care a locuit aici între 1431 și 1435. Aici se pare că s-a și născut viitorul voievod al Țării Românești, care a inspirat în mod nu tocmai fericit, dar desigur profitabil, pe Contele Dracula. Aceasta e cea mai veche casă din cetate… proptită de casa de cealaltă parte a uliței, pare că are nevoie de sprijin. Câte vieți și intrigi nu s-au scurs și țesut între zidurile ei.

Pe strada Școlii, în sus, ajungi la prima școală românească - 1700 și, de aici, pe Scara Școlarilor, la Liceul German și Biserica din Deal.

 

Scara, acoperită, a fost construită după 1642 și are 176 de trepte, grupate câte 6, una pentru fiecare zi lucrătoare a săptămânii și a șaptea, mai lată, de odihnă.

Biserica din Deal, a patra ca mărime din Ardeal, este și singura unde se poate vizita cripta cu cele 60 de morminte.

Înapoi în Piața cetății, unde cândva exista Stâlpul Infamiei; astăzi te poți relaxa pe o bancă la umbra copacilor, sau poți mânca la unul dintre numeroasele restaurante care se întrec în meniuri medievale, care mai de care mai înfricoșătoare. Și peste tot, localnici dispuși să depene povești… plin de magazine unde găsești fel de fel de amintiri, nu toate însă pe măsura reclamei.

Mai rămâne să găsești biserica Romano-Catolică, școala de muzică (într-o casă de  basm), Casa cu Cerb și, în general să privești în dreapta și în stânga, pentru că totul e istorie, aproape pe fiecare casă din cetate există câte o placă să amintească trecătorilor povestea ei.

Aceasta este Sighișoara, un oraș aparte în România, un oraș - muzeu, de aceea am și simțit nevoia să o descriu în amănunt. Aici, an de an se organizează, cum spuneam, în iulie, Festivalul de Artă Medievală, trei zile de întoarcere în timp, cu menestreli, bufoni, turniruri, cu domnițe și cavaleri. 

Atunci cetatea nu doarme, toată lumea e în stradă, localnici și turiști, români dar mai ales străini,care speră să se întâlnească cu Dracula.

Jos, în afara cetății mai trebuie văzută Biserica Leproșilor, unde, ca să nu fie nevoiți să primească înăuntru leproși, dar nici să nu îi îndepărteze pe aceștia de credință, preoții țineau o parte din slujbă afară, într-un pridvor anume construit.

Nu ratați nici biserica unitariană, una dintre puținele din țară și din lume, biserică al cărui cult merită o informare suplimentară, pe care va sugerez să o faceți. De la mine, doar informația că s-a înființat în urma Edictului de la Turda din 1568; pentru prima oară în lume, în Ardeal s-a proclamat o lege a libertății și toleranței religioase. Biserica unitariană nu recunoaște Sfânta Treime și afirmă răspicat că Dumnezeu e unul!