Munții Apuseni; minuni de tot felul

 

Izvorul Minunilor! Cum ar fi ca de sub piatra de sus a acestei cascade să iasă minuni? Să curgă, să sară și să plonjeze în lăcușorul de jos? cum ar fi, să vii însetat de minuni și să pleci cu ele în traistă, sau, mă rog în pahar sau sticlă, în care să le depui spre păstrare și să le folosești la nevoie, ca Aladin pe cele din Lampă? Am umple lumea cu minuni, care nu ar mai fi minuni, tocmai pentru că ar fi prea multe!

De ce i-o fi spunând Izvorul Minunilor, nu stiu, deși m-am străduit să aflu, doar dacă simplul fapt că ai descoperit un izvor cu apă limpede și foarte gustoasă,nu e el însuși o minune, în lumea în care cu greu mai dai de frumos,curat, autentic. Și totuși, chiar aceasta căscăduță este artificială… Firul de apă clară este prins și domesticit; el face ce a fost pus să facă, trece peste pietrele care i-au fost puse în cale, se avântă spre următoarele și se liniștește în unduiri line, care te lasă să vezi fiecare fir de iarbă de pe fundul micului iaz pe care îl formează. 

Minunea se află la Stâna de Vale din munții Vlădeasa, în Bihor, la 1100 de metri și ajunge pe masa fiecărui doritor, într-un pet prozaic, dovadă că nu toate minunile sunt îmbrăcate în straie strălucitoare. Să nu fiu înțeleasă greșit, chiar îmi place apa asta, totuși nu mi se pare cea mai fericită îmbinare de poezie și negoț.  

Revenind la poezie, ea se află și acum scrisă pe o plăcuță atârnată de stâncă. Nu știu de când o fi acolo, dar pe hârtie a fost pusă prin 1816 și a rămas prezentarea oficială a izvorului.

Legenda, și ea ușor infantilă, spune că în vremuri demult apuse, fiica stăpânului regatului de gheață și fiul regelui din țara de foc, s-au iubit cu patimă și din dragostea lor s-a născut izvorul. 

Altfel, stațiunea, îți oferă găzduire și o mulțime de posibilități turistice, de la potecile de munte, la peșterile din Pădurea Craiului și la promisiunea că dacă vei bea din izvorul cel minunat, nu vei înceta niciodată să iubești. 

Și, potecile de munte te pot duce în locuri cu adevărat minunate, de poveste, unde natura a reușit, fără ajutorul omului, să alcătuiască imagini dincolo de închipuire și pe care poezia nu mai poate să le descrie. 

Stâncă, grote, copaci răsăriți direct din piatră, rădăcini care nereușind să pătrundă spre adânc, se străduie să se agațe unele de altele într-o ciudată înfrățire. 

Și vântul cald al zilelor de vară, care se înfășoară în jurul brazilor și-i face să foșneascâ… 

Privind în sus sau în jos, tu omul aflat în mijlocul acestei minuni, afli că aici nu ești stăpân și probabil nu vei fi niciodată… 

Aici, în Apuseni, în amintirea celor care s-au încumetat într-o iarnă cumplită să se întreacă cu muntele, cu gerul și nămeții, dintr-un avion și au pierdut.

 

Și peste toți și toate, de la înălțimea piscului și istoriei, Horea.