Delta - Sf.Gheorghe

De undeva, din Munții Pădurea Neagră, pleacă un fir de apă, pe numele lui Dunărea, ca să străbată o jumătate de Europă și să ajungă la întâlnirea cu Marea Neagră, după ce își face intrarea în lume, spectaculos, în mijlocul orașului Donaueschingen, loc cunoscut ca izvor al său. Nu e decât o punere în scenă, cu marmură și statui și mulți turiști… ea Dunărea, vine de mai sus, face o plecăciune spectatorilor și pleacă spre inevitabil, adică spre contopirea cu sus-amintita mare (pentru că asta e menirea fiecărei ape curgătoare, să se zbată, să cutreiere lumea, să se învolbureze și apoi, tot mai domol, împăcată cu toate, să se piardă în Nirvana apelor).

Aici o așteptăm noi, noi cei care am căutat-o și la Sigmaringen, și la Viena sau Budapesta, dar și la Melk, sau în Cazane.

De data asta ne întâlnim la Brăila, noi membrii grupului, cu ea, Dunărea, facem o plimbare pe faleză în seara regăsirii, apoi plecăm într-o raită prin orașul lui Panait Istrati și ne facem planul pentru a doua zi când, o vom traversa, poate pentru ultima oară cu bacul. Asta pentru că podul de la Galați e aproape gata, îl vedem cu lanțurile deja întinse, dar nu avem voie să ne apropiem mai mult. 

O fotografie, care s-ar putea ca peste ani sa fie valoroasă și ne îmbarcăm, ca de fiecare dată când am vrut să ajungem la Tulcea. 

Acum, adică în septembrie trecut (2021), mașinile mari nu au putut trece, apa Dunării era prea puțin adâncă, așa încât noi, cei mai ușurei, am încăput fără coadă și am trecut peste apă destul de rapid… și de aici poze cu ambele maluri. 

Despre drumul până la Tulcea, dar și despre restul Dobrogei, care merită cunoscută și ea îndeaproape, într-o poveste viitoare, acum despre deltă și minunile ei.

Delta, pământul care înmugurește în fiecare an imperceptibil, împreunare de uscat și apă, altfel de fiecare dată când o vezi. De data aceasta, țintă a fost Sfântu Gheorghe, brațul, singurul abordabil și cu mașina, și așezarea. Așa am și făcut, am lăsat mașinile la Mahmudia, în parcare păzită și am luat vaporașul până la destinație. Vasul mic, o barcă mai încăpătoare cu folii de plastic lateral, care să te protejeze de vânt, dar să-ți permită vederea, ne-a așteptat până am reușit noi să așezăm mașina și să luăm bilete. Fiecare pasager e programat pentru transport fie personal, fie de către cel la care a găsit adăpost, iar accesul în barcă e permis numai după o verificare ca la școală. Ionescu! - prezent! -poți să urci! Ai un animal? poți să-l iei și pe el, dar ai grijă să nu muște, să nu strice, sa nu facă mizerie sau gălăgie… ultima cerință e mai greu de îndeplinit, deși cei mai mulți căței sunt învățați cu apa și tangajul. Cu copiii, foarte numeroși, lucrurile stau mai bine, toți educați… nu oricine vine cu odrasla in sălbăticia umedă a deltei.De altfel, pasagerii sunt numai de două categorii - localnicii, oameni munciți, bronzați și uscați de soare, tăcuți, cu gândul probabil la propriii copii și la treburile care îi așteaptă acasă, și turiștii, aleși parcă numai dintre cei cu multă școală, nu neapărat și mulți bani, veniți în scop de recreere, dar și cultural. Pentru că da, delta, mai ales in aceasta parte a ei, se vizitează cu mintea și sufletul deschise, aici înveți multe lucruri noi, dacă vrei și știi unde să le cauți. Până nu uit, trebuie să pomenesc de raftul cu cărți aflat la intrarea pe plajă, pus de proprietarul ultimei (cred că și singurei) cafenele din sat, nepăzit de nimeni, de unde ești invitat să îți alegi un volum pentru cele câteva clipe în care nu privește marea, nu faci baie și nu meditezi și ești rugat să nu uiți să îl aduci înapoi. Cărți de vacanță, dar și informații turistice, geografice și culturale despre locul unde tocmai te afli. 

Dar, încă nu am ajuns în Sf Gheorghe… Nouă ni s-a aranjat transportul de către proprietarul casei de vacanță în care vom locui 5 zile. După o călătorie de o oră și jumătate, iată-ne ajunși la debarcaderul din Sfântu Gheorghe. 

Aici fiecare e întâmpinat de gazdă, aceasta ocupându-se si de bagajele călătorului, pe care le pune în noul mijloc de transport din zonă, ceva între motocicletă și remorcă toate aduse din China și încărcate de fiecare acasă în priza proprie. Noi, pentru că eram prea mulți să începem cu tot cu bagaje, am fost așteptați de nenea Gheorghe cu căruța.

Nostalgică amintire din prima noastră copilărie când pe drumurile din sat încă se mai mergea în mod aproape elegant, cu trăsura sau șareta, iar în lipsa lor, cu căruța… sus bagajele, sus și unii dintre noi și dăm bice către domiciliu. O casă cu trei dormitoare fiecare cu baie proprie, curticică și foișor unde să îți poți bea cafeaua de dimineață înainte să pleci în expediție. Drumul de la barcă a trecut pe lângă Oficiul de turism, din păcate nefuncțional dar și pe lângă panourile de informare minunat alcătuite în care sunt prezentate plantele, peștii și animalele pe care le vei vedea, sau nu, în zilele care urmează, cu tot cu fotografii.

Pe proprietar nu l-am întâlnit, am comunicat telefonic, am dormit, am mâncat și am lăsat banii la plecare. Nu am avut grija cheilor și nici el a hoților. Barca, ne-a oferit-o tot el, cu tot cu barcagiu, care ne-a fost călăuză și povestitor de dimineață până la epuizarea ultimelor noastre dorințe turistice, către seară, sau chiar după amurg.

Drumurile satului, nepietruite, dar mărginite de trotuare, par să fi rămas neschimbate de la ridicarea primelor case în sat. Nisip, nu pământ, nu pietriș, care permite apei să se scurgă repede și ulița să rămână zvântată chiar și după ploaie. Același nisip însă, se ridică și îți intră în ochi, în zilele calde, cu vânt fierbinte, așa cum sunt mai toate pe aici. Inconvenient minor, față de tot restul întâmplărilor. De o parte și de alta a străzii, case mici (deși, din când în când apar și adevărate vile, unele de-a dreptul luxoase, sau complexuri turistice), cu grădini și pomi, atât cât le-a îngăduit Dumnezeu să rodească în uscăciunea de aici. Smochini, mai ales smochini, dar și meri, peri și gutui. 

Fiecare stradă din deltă, e botezată după modelul american, deși cred că înaintea lui, numeric, dar aici, spre deosebire de Sulina de exemplu, străzile au și nume, unele de pești, altele de păsări. În locul tăbliței metalice mici și anoste, în Sfântu Gheorghe, numele străzii e scris pe panouri care îți prezintă peștele sau înaripata cu poza și datele ei de identificare - numele de botez, adică cel autohton, numele de familie, adică cel latinesc, domiciliu, speranța de viață, prietenii și dușmanii, ce mai, tot ce se presupune că ai vrea tu să afli. 

Mai toate străzile duc la biserică, la debarcader, sau spre mare. Spun spre, pentru că de la ieșirea din sat până la mare, mai ai de mers ceva, pe o potecă cu curs inconstant, funcție de vânt și ploi. 

Treci de far și mai mergi prin nisip, printre ciulini și ierburi uscate. 

Te întâlnești cu câini, dar și vaci în stare de libertate relativă și, uneori cu cai sau porci. Toți par să trăiască într-un soi de vacanță, au domiciliul stabil, dar își petrec timpul pe câmp, intorcandu-se acasă, la dorință, că doar nu au nici unde pleca și nici cine le fura. 

Dacă totuși drumul din sat până la plajă ți se pare prea lung, te poți sui în titicar, un tractor care trage după el o remorcă cu băncuțe, pentru 3 lei, sau mai confortabil în varianta electrică, la prețul sporit de 5 lei. Denivelările drumului sunt aceleași, zgâlțâiala însă e mult atenuată de arcurile scaunelor în modelul de lux al transportului. Cu oricare ai merge însă, ai parte de explicații, glume și veselie din partea conducătorului auto.

Marea primește aici Dunărea prin brațul mare, pe care intr-una din zile ne-am aventurat și noi cu barca, dar și printr-o mulțime de fire de apă, unele mai mari , altele mai firave, și care dau ocol multor bucăți de uscat. Pe apă și nisip păsări de tot felul dintre cele care nu au apucat să plece, câini, și din nou, vaci și cai. Dacă o iei spre stânga, având satul în spate, și te încumeți să mergi preț de 30 de km, aud că ajungi la Sulina. Noi nu am făcut-o, în schimb am tocmit barca să ne ducă de apă, pentru ziua următoare. 

Până atunci, cina - storceac, cum se face numai aici și sturion la grătar… scump, cât toată masa pentru două persoane, cu patru feluri și vin, în altă parte, dar face toți banii! Apoi o noapte bună, întreruptă din când în când (pentru cei cu somn de iepure) de țipete de pescăruși sau cântat de cocoși.