Dobrogea: Niculițel - sfinții pierduți din Noviodunum

Niculițel ar fi un sat uitat de lume în Dobrogea, dacă nu ar fi devenit celebru, cel puțin pentru o parte a ei, mulțumită unei descoperiri arheologice de însemnătate majoră. Pentru că aici a fost găsită cea mai veche raclă cunoscută până la acest moment în lumea creștină. 

Ca să o luăm metodic, cu începutul, va trebui să învățăm un cuvânt nou; pentru cei care deja îl aveți în vocabular, toată aprecierea mea, celorlalți, care asemeni mie, auziți prima oară acest termen, explicația de rigoare. Martirologiu este o ”listă a martirilor și a altor sfinți sau cuvioși , dispuși în ordinea zilelor din calendar,  la care li se face prăznuirea”. Aceste cataloage se întocmesc de când se practică persecuțiile religioase; cel la care vom face noi referire datează din sec. VIII și se numește Martirologiu Hieronymian dintr-o eroare pe care nu o vom dezbate acum. Ce găsim însă în el sunt numele a 63 de martiri de la Noviodunum, actuala Isaccea, morți în anii 303-304, în timpul lui Dioclețian, sau mai târziu, în 319-320, dintre care patru, despre care nu se știa nimic mai mult decât că au fost uciși din cauza faptului că erau creștini. Asta arată cel puțin un lucru extrem de important, și anume că în aceea vreme, în Sciția Minor exista deja  o populație în care înmugurise noua religie. Deci, se știa despre sfinții martiri Filip, Zotic, Atal și Camasis, că trăiseră și fuseseră martirizați, dar nu li se cunoșteau mormintele. Și, în 1971, a venit o ploaie mare peste Dobrogea, cu inundații, cât să scoată și morții din morminte… cam așa s-a și întâmplat. La o răscruce de drumuri, în amintitul sat Niculițel, apa a adus la vedere o cupolă de piatră; s-au minunat oamenii care s-au nimerit prin preajmă, ce s-au minunat, apoi s-au gândit că poate norocul le-a scos în cale o comoară. Ca să ajungă la ea au spart cupola, dar, când au dat cu ochii de patru schelete aliniate, trei cu capul spre apus, al patrulea cu el pe piept, au tras o spaimă suficientă cât să anunțe autoritățile. Așa începe partea actuală a istoriei celor patru sfinți din Martirologiu. Scheletele lor, intacte, în afara capetelor tăiate, toate într-o raclă din lemn de brad, sunt printre puținele găsite în această stare în sudul Europei. Au fost identificate după inscripțiile în limba greacă de pe pereții criptei.

Situl arheologic este protejat și vizitabil, ar fi păcat să ratăm o asemenea experiență, culturală, istorică și religioasă.

În subsolul acesteia, s-au mai găsit în timpul săpăturilor, încă 110 fragmente de oase carbonizate în parte, aparținând  altor doi bărbați, care probabil fuseseră martirizați prin ardere pe rug, anterior celor patru. 

Așa se face că, sfinții regăsiți, au fost duși la mănăstirea Cocoș, mai aproape de locul unde și-au aflat sfârșitul, iar an de an, la 4 iunie, sunt purtați în procesiune la Niculițel, refăcând drumul martirajului. 

Racla în care au fost găsiți, în foarte bună stare de conservare, în ciuda celor 1800 de ani, este expusă la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, și, cu toată rușinea, recunosc că am aflat asta la Niculițel și nu am făcut drumul înapoi să o văd. Rămâne pentru anul viitor, împreună cu multe alte obiective, care sunt sigură că mi-au scăpat. 

Pentru cei care doresc sa afle mai mult decât am putut eu să povestesc aici, ”Sângele martirilor”, de Victor Henrich Baumann, la Biblioteca istro-pontica seria Patrimonium.