Dobrogea: genovezi, turci și cetăți

Ca să ajungi la mare sau în deltă, treci obligatoriu prin Dobrogea; și tocmai pentru că este obligatoriu și faci drumul ăsta an de an, te grăbești și la dus și la întors și amâni vizitarea acestei regiuni până ajungi să nu o mai vezi deloc.

Și apoi afli că ruinele pe care le-ai văzut pe cel mai înalt deal, între lacurile Razim și Babadag, erau cetatea Enisala, că panorama asupra mării de pe Promontoriu este fabuloasă, că Babadagul nu înseamnă doar geamia… Le-ai fi putut vedea dacă te-ai fi gândit înainte să-ți faci timp și pentru ele. Nu e nimic, la anu’…

Presupunând că cei mai mulți dintre noi s-au oprit la Histria, vom poposi împreună în locurile deja amintite.

Enisala, singura fortăreața turcească scăpată de distrugere în timpul războiului ruso-turc, a fost construită în jurul anilor 1300, probabil de genovezi, care atunci puneau stăpânire pe navigația și comerțul din Marea Neagră. Ajungi la ea, dacă străbați drumul de la Tulcea spre la Jurilovca, la 2 km de satul Enisala, unde mai e  de vizitat o casă tradițională dobrogeană. Că cei care au ridicat-o, au fost genovezii, nu e foarte sigur, pentru acest merit concurând și bizantinii, sau chiar tătarii, totuși se pare că primii sunt cei care au supravegheat de aici marea si vapoarele care navigau. Yeni-Sale, adică Satul Nou, cetatea nouă așezată pe vârful Dealului Gras (un fel de a spune, pentru că în realitate e… numai piele și os), se vede de oriunde te-ai uita, așa cum și ea vede lacurile care mărginesc înălțimea.

La vremea construcției sale, Razim era un golf al mării, transformat mai apoi ca și Sinoe, cel cu cetatea Histriei, în lac, malul lui fiind numai bun de ridicat o cetate. Încet-încet, nisipul a întrerupt comunicarea mării cu golful, motiv pentru care cetatea și-a pierdut din importanța. Între timp, a trecut pe acolo și Mircea cel Bătrân, după care au venit turcii și au pus stăpânire pe Dobrogea până la Războiul de Independență. 

Pentru că în vremea războiului ruso-turc, această fortăreață era deja istorie, au lăsat-o să continue să fie… așa se face că e unica cetate turcă rămasă în Dobrogea. Trebuie văzută de la poalele dealului, dinăuntrul ei, chiar dacă nu poți decât să-ți imaginezi cum era cu 700 de ani în urmă, dar și invers, din ea către ape.

Căutăm Capul Dolosman, în comuna Jurilovca, unde, dacă ne țin picioarele, vom urca pe potecă și vom vedea ruinele cetății greco-romane Orgame-Argamum. Este singura faleză stâncoasă a României, aici poți vedea, cu noroc, sau ghinion, depinde cum o iei, șerpi de apă și cuiburi de lăstun mare. Nu știu cum arată un dihor pătat, dar și el tot aici poate fi întâlnit.

Aruncăm o privire către o pescărie

și continuăm drumul; vom ocoli lacul Babadag prin sud și, după 8 km ajungem la orașul numit și el, Babadag.

Dacă Enisala a fost ultima cetate, Babadag este prima așezare ridicată de turci în Europa, asta pentru că ea a fost construită de turcii seleucizi, cu cel puțin 100 de ani înainte ca otomanii să cucerească Dobrogea. Legenda, parțial confirmată de istorie, spune că Sari Saltuk Baba a venit pe pământul sterp dintre mare și lacuri, să răspândească religia musulmană. S-a așezat între mare, lac, dealurile Koyun Baba, Sultan Tepe și Ianik Bair, evident acestea fiind astfel botezate de el, ulterior. Acest personaj, a cărui viață a fost suficient romanțată, ca să nu mai știi ce e adevărat și ce e ficțiune, chiar a existat și a adus pe pământul despre care vorbim, zece mii de familii de turci, în majoritate crescători de oi. În 1484, în timpul campaniei militare împotriva lui Ștefan cel Mare, Baiazid al II-lea, a căutat mormântul lui Sari Saltuk, l-a găsit și a construit un mausoleu. De atunci, acesta a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii musulmani, fiind vizitat în cursul istoriei de mai mulți sultani. 

Geamia a fost construită în sec XVII de către generalul turc Ali Gazi Pașa, are o structură tipic otomană și este cel mai vechi monument de artă musulmană din România. În curtea ei se află mormântul generalului, dar și Cișmeaua Kalaigi, un izvor natural considerat sfânt. Atenție, se spune că cine bea din apa lui, nu mai părăsește Babadagul; credincioșii doar se spală la cișmea înaintea rugăciunii. 

Dacă înconjuri geamia prin stânga ei, ajungi la Casa Panaghia, recent renovată, încă nedeschisă spre vizitare la sfârșitul verii 2021, care găzduiește muzeul de Artă Orientală. Numele ei nu are nicio legătură cu musulmanii, însemnând în limba greacă Casa Sfintei Fecioare, ea fiind mult mai veche decât geamia. Pe la 1610 a fost folosită ca medresă, adică școală religioasă unde se pregăteau imamii și profesorii de limba turcă. Probabil că asta i-a fost menirea, pentru că și administrația românească a folosit-o tot ca școală sau grădiniță. Acum, adică din 1973, pare și mai bine pusă în valoare, și tot în scop educativ.

Restul Dobrogei, într-o altă poveste…