Postări

Oltenia: liliac, bani și Dumnezeu

Imagine
Vă place liliacul? mie îmi place din cale afară, am în curte patru de patru culori și, dacă aș avea loc suficient aș planta o… pădure de liliac. Pentru că nu am, am plecat la mijloc de aprilie să o văd pe cea din Mehedinți, lângă satul numit Ponoarele.  Până nu am ajuns acolo, nu am știut cum e să te înconjoare mirosul din toate părțile, să bată vântul, să respire pământul, să vină miros din cer… liliac alb, liliac… liliachiu mai deschis, mai închis, liliac, oriunde întorci privirea după ce ai intrat în pădure, liliac!  Faceți efortul să ajungeți aici la vremea liliacului înflorit! Va fi o experiență specială, greu de uitat. Aș fi vrut să iau cu mine, ca amintire, o boare venită de pe deal. Nu am putut, pădurea nu dă nimic din ce e al ei, te face să o visezi și, te trimite la parfumerie să îi cauți substitut. Paranteză olfactivă- esența florii de liliac nu poate fi extrasă, așa încât parfumierii o recrează; mi se spune de către cunoscători că Lilac Love de la Amouage, îmbină m...

Ținutul Pădurenilor- lacul Cinciș și minunații monștri comuniști

Imagine
Uneori istoria joacă feste, asemeni oamenilor… Ce pentru unii a însemnat o adevărată dramă, se transformă, odată cu trecerea timpului, în motiv de bucurie pentru alții. Și asta, nici măcar la mare distanță în timp. Așa s-a întâmplat cu satele de pe valea râului Cerna, șase la număr, care au fost în parte strămutate pe dealurile din jur, altă parte, cea mai mare, înghițite de ape, adică aflate sub lacul de acumulare Cinciș. S-a întâmplat prin anii ‘60 când, în plin elan de construire a socialismului, am traversat o perioadă de-a dreptul faraonică… au apărut aproape peste noapte șosele, baraje și lacuri, fabrici și uzine, ferme și blocuri turn și altele asemenea, de parcă ne aflam la întrecere cu timpul și cu natura. Atunci nu ne-a plăcut, dar nu ne întreba nimeni; totuși, când mastodonții ăștia au prins viață, am fost mulțumiți, deși viața noastră nu s-a schimbat în bine. Poate greșesc, am avut lumină și o vreme, căldură; acum am spune că ăsta era mersul istoriei, istoria însă, ilustrat...

Dobrogea: Niculițel - sfinții pierduți din Noviodunum

Imagine
Niculițel ar fi un sat uitat de lume în Dobrogea, dacă nu ar fi devenit celebru, cel puțin pentru o parte a ei, mulțumită unei descoperiri arheologice de însemnătate majoră. Pentru că aici a fost găsită cea mai veche raclă cunoscută până la acest moment în lumea creștină.  Ca să o luăm metodic, cu începutul, va trebui să învățăm un cuvânt nou; pentru cei care deja îl aveți în vocabular, toată aprecierea mea, celorlalți, care asemeni mie, auziți prima oară acest termen, explicația de rigoare. Martirologiu este o ” listă a martirilor și a altor sfinți sau cuvioși , dispuși în ordinea zilelor din calendar,  la care li se face prăznuirea”. Aceste cataloage se întocmesc de când se practică persecuțiile religioase; cel la care vom face noi referire datează din sec. VIII și se numește Martirologiu Hieronymian dintr-o eroare pe care nu o vom dezbate acum. Ce găsim însă în el sunt numele a 63 de martiri de la Noviodunum, actuala Isaccea, morți în anii 303-304, în timpul lui Diocleți...

Dobrogea: genovezi, turci și cetăți

Imagine
Ca să ajungi la mare sau în deltă, treci obligatoriu prin Dobrogea; și tocmai pentru că este obligatoriu și faci drumul ăsta an de an, te grăbești și la dus și la întors și amâni vizitarea acestei regiuni până ajungi să nu o mai vezi deloc. Și apoi afli că ruinele pe care le-ai văzut pe cel mai înalt deal, între lacurile Razim și Babadag, erau cetatea Enisala, că panorama asupra mării de pe Promontoriu este fabuloasă, că Babadagul nu înseamnă doar geamia… Le-ai fi putut vedea dacă te-ai fi gândit înainte să-ți faci timp și pentru ele. Nu e nimic, la anu’… Presupunând că cei mai mulți dintre noi s-au oprit la Histria, vom poposi împreună în locurile deja amintite. Enisala, singura fortăreața turcească scăpată de distrugere în timpul războiului ruso-turc, a fost construită în jurul anilor 1300, probabil de genovezi, care atunci puneau stăpânire pe navigația și comerțul din Marea Neagră. Ajungi la ea, dacă străbați drumul de la Tulcea spre la Jurilovca, la 2 km de satul Enisala, unde mai ...