Sângeorgiu de Pădure: Klaudia, Contesa Rhedey și Regele Charles al III-lea

Pe drumul dintre Sovata și Târgu Mureș prin Bălăușeri, se află Sângeorgiu de Pădure, un orășel tipic din Ardeal, despre care lumea a început să audă și să vorbească abia după ce Regele Charles al III-lea, pe atunci prinț moștenitor a venit la mormântul stră-străbunicei mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Deși istoricii confirmaseră încă din 1935-1936 legătura de sânge dintre familia regală britanică și familia Rhedey, povestea a devenit cu adevărat cunoscută când prințul, într-un spot de prezentare pentru un film documentar despre România, a spus că rădăcinile lui se întind pe pământul acesta, până la Vlad Țepeș

Am zâmbit cu toții, nepermițându-ne să luăm în râs afirmațiile unei fețe regale, recunoscători fiind că ne face reclamă mai eficient decât noi toți laolaltă, dar, aceiași istorici au confirmat spusele lui. Legătura trece peste 600 de ani și nu e tocmai directă, dar da, un fiu și nepoții lui Vlad Țepeș au fost crescuți în familii nobile maghiare, aflându-se pe firul genealogic spre actualul rege. 

Și acum să revenim la orășelul nostru, el însuși cu o istorie documentată de la 1333, Sângeorgiu de Pădure, pe numele lui de pe vremea la care urmează să facem referire, Erdoszentgyorgy. Aici s-a petrecut o poveste, sigur adevărată în parte, veriga intermediară, între Țepeș și regele Charles.

 În 1812, în castelul din sat, proprietate a familiei Rhedey, nobili maghiari cu titlu de conți, se năștea Klaudia… aceasta avea să devină una dintre cele mai frumoase moștenitoare din Europa. 

Așa se face că, după prezentarea sa la Curte (se presupune că a Vienei), in timpul unei plimbări călare, pe când avea 16 ani, l-a cucerit pe Alexander de Wurttemberg, fiul fratelui regelui german Frederic I. Dragostea i-a fost împărtășită și cei doi au cerut permisiunea să se căsătorească. Familia regelui german a acceptat, cu condiția ca aceasta să fie una morganatică, adică, soția și copiii să nu poată moșteni titlul și nici averea lui Alexander (era o căsătorie des încheiată între parteneri cu rang diferit). Tatăl Klaudiei însă, s-a opus cu atâta hotărâre, încât îndrăgostiții au fost nevoiți să se despartă. Contele Rhedey, în încercarea de a îndulci necazul fiicei sale, a trimis-o la pension la Cluj, cu această ocazie urmând și să-și desăvârșească educația. Reședința unde a locuit aici, se păstrează, în Piața Unirii, acum găzduind un foarte elegant magazin de ceaiuri, care aduce ceva din aerul aristocrat de odată.

Tânărul prinț însă, nu și-a pierdut nădejdea, a așteptat-o și, în 1835, cu șase luni inainte de moartea tatălui ei, s-au căsătorit. Au avut trei copii, Amalia, Klaudia și Ferenc, cel care ne interesează în povestea noastră. Acesta, Ferenc sau Francisc de Teck se va căsători cu prințesa Adelaide și vor deveni părinții Mariei (Mary) Victoria. La randul ei, aceasta va fi soția lui George al V-lea și de aici, istoria ne devine cunoscută: George al VI-lea, fiul lui, tatăl reginei Elisabeta a II-a și bunicul lui Charles al III-lea. 

Povestea, atât de romantic începută, nu va fi însă una fericită; cei doi soți, locuind separat, ea în castelul familiei din Ardeal, el cu treburi oficiale în regatul Wurttemberg, călătoreau mult unul spre celălalt, să se poată întâlni. Așa se face că, în 1841, pe când era însărcinată cu al patrulea copil, a plecat spre Viena, dar în drum, la Graz a avut un accident în urma căruia și-a pierdut nu doar pruncul, ci și viața. Zguduit de cele întâmplate, Alexander a adus-o și a înmormantat-o la Sângeorgiu, nu înainte de a îi lua și păstra inima până la sfârșitul zilelor sale (l-a urmat oriunde a mers într-o cutie de cristal iar la sfârșitul drumului, în 1885 i-a rămas alături și în sicriu; o replică a acestei cutii se află în reședința familiei Rhedey, devenită muzeu).

După moartea lui Alexander, castelul a fost vândut unei familii de sași, Schuller, care au locuit aici până la criza economică din 1933, când au falimentat, astfel că, în 1935 au vândut proprietatea statului român. A venit însă comunismul, iar castelul a devenit școală- nici nu a fost prea rău, altele s-au transformat în IAS-uri… după 1989, este preluat de primăria orașului, fără mobilă,  cu foarte puține obiecte originare, și refăcut încet, ca muzeu. De 2-3 ani pot fi văzute exponate interactive, deopotrivă frumoase și instructive.

Timpul a trecut, generațiile de nobili și proletari s-au perindat și ele prin lume și, iată-ne la momentul descoperirii mormântului Klaudiei, despre care se știa doar că se află la Sângeorgiu. Încă din 1904, când Prințesa Mary Victoria a trimis o placă comemorativă și probabil bani pentru biserică, s-a început căutarea contesei, dar doar în 1935 când aceeași Mary Victoria, acum regină, a participat la restaurarea bisericii, s-a deschis și cripta, considerată intactă de la ultima epidemie de ciumă din 1614. Prin gemulețul de sticlă al unuia dintre sicrie, restauratorii au văzut un medalion la gâtul scheletului; și nu orice medalion, ci chiar cel pe care Claudia îl poartă în pictura portret. Misterul se lămurise, cripta a mai fost deschisă o dată, anume să o primească pe frumoasa care și-a dorit sa fie înmormântată aici. Biserica se viziteaza, cripta însă, nu.

Câteva vorbe și despre biserică: pare să fie construită între 1290 și 1310, cu siguranță exista și funcționa în 1333, de când există documente despre plata zeciuielii către Vatican. În  concluzie, a fost inițial romano-catolică, pentru ca la Reformă să devină luterană, apoi, vremelnic unitariană și, din 1640, din nou reformată.

Trecută prin modificări repetate, în biserică se mai poate vedea un fragment din fresca inițială,și, cum spuneam, plăcuțele de marmură trimise  în 1904 și 1936 de Casa Regală Britanică, dar și semnătura în cartea de onoare a lăcașului, (2008) a regelui Charles III, pe atunci prinț moștenitor. 

Se pare că biserica a fost unită cu castelul printr-un coridor acoperit și suspendat, așa cum se pare că exista și un tunel care să asigure evacuarea în caz de primejdie. Poate cândva ele chiar să fie găsite, așa cum s-a găsit și cu mormântul frumoasei Klaudia. 

Castelul, din care au rămas puține părți autentice, dar care și-a reconstruit foarte minuțios istoria, merită și trebuie vizitat; va fi, cu siguranță o surpriză, modul în care a făcut-o.

Până acum, totul de bine, poveste frumoasă, urme bine conservate, amintiri păstrate…

Totuși, din curtea castelului ne supraveghează plimbarea, din statuie, o Klaudie nici pe departe așa de frumoasă cum o vedem în picturi și cum, sigur a fost. Nu am reușit să aflu motivul pentru care nu corespunde imaginii pe care mi-am creat-o eu și, ca mine, mulți alții. Așa că, am plecat de la reședința familiei Rhedey, cu impresia că am fost în vizită și cu amintirea frumoasei din tablouri și din închipuirea mea.

NOTĂ: Mulțumesc din suflet ghidului castelului, care mi-a pus la dispoziție o parte dintre informațiile și fotografiile pe care nu am putut să le împrospătez, dat fiind faptul că muzeul este nevizitabil pe perioada sezonului rece.