O zi în Sebeș, Alba

    Cred că, deși trecem des prin Sebeș, mai ales ca să intrăm pe versantul nordic al transalpinei, despre oraș știm destul de puține lucruri, tot așa cum cred că nu știm destule despre tot județul Alba, care mustește de istorie. Alba Iulia, Blaj, Sebeș… toate trebuie vizitate și, nu oricum, ci cu lecțiile făcute înainte.

Azi, câteva vorbe despre Sebeș. 

După cum ne informează Primăria Sebeș în prezentarea orașului, cetatea orășenească este singura din țară, pentru care încă există un document oficial de construcție, acesta datând din anul 1387. Tot aici, ne sunt înfățișate turnurile care s-au păstrat (Turnul Croitorilor, al Cizmarilor, Turnul Porții de nord, Turnul Porții de vest, Turnul poligonal și cel semicircular), și ne sunt oferite date despre construcția și istoria fortificațiilor, despre cucerirea orașului de către turci în 1438, când cetatea a fost predată fără luptă, la îndemnul lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș), întrucât sistemul de apărare nu era terminat, iar rezistența ar fi fost fără sorți de izbândă. 

Totuși, istoria orașului începe mai devreme, pe la 1141- 1161, când Sebeșul a fost primul dintre orașele Transilvaniei care a primit privilegiul regal să se întărească cu fortificații. Biserica evanghelica păstrează încă părți din ziduri și turnul primei construcții de la 1241, după invazia tătară.

Ce nu scrie în cartea de istorie sau în ghidurile turistice, dar poți afla cu ușurință dacă ajungi acolo și întrebi, sunt două povestioare vechi, despre viața din vremurile apuse. Una explică de ce vechea ușă a bisericii e căptușită cu bucăți de metal, de diferite forme, mărimi și aliaje… când în Ardeal se striga - ”Vin tătarii!” - populația înspăimântată a fugit către biserică, după sfatul preotului și ajutorul lui Dumnezeu. Aici s-au hotărât că cel mai important lucru era ca ea, biserica să nu cadă în mâinile păgânilor și pentru asta i-au întărit poarta cu ce au putut aduce de acasă - oale, cratițe, cuțite și alte obiecte metalice pe care le-au bătut, le-au subțiat și apoi le-au lipit pe ușă, așa încât aceasta să reziste la asaltul dușmanului. Ușa cu pricina încă se păstrează, deși nu se mai știe cu siguranță dacă ea trebuia să apere biserica de atacul tătarilor sau de cel al turcilor. Cu puțină imaginație, poți desluși pe ușă, forma fundului de oala, tuciului, a lingurilor sau cuțitelor, nu și a furculițelor, acestea apărând în casele oamenilor abia după 1600. Oricine spune deci, că vede furculițe pe armura ușii bisericii din Sebeș, se face vinovat de păcatul minciunii. Și fiindcă a venit vorba de păcat, asta ne duce spre cea de a doua povestire - femeile bănuite de adulter (de ce numai ele și numai pentru acest păcat, nu se știe), erau supuse unei judecați pe cât de ingenioase, pe atât de crude, tot în biserică. Obiceiul a început pe la 1760 și se folosea  de o piatră grea de 15 kg, care avea sculptate pe cele trei fețe chipurile a trei femei triste, sau poate doar vinovate. Această piatră, care era atârnată de un lanț greu, era pusă la gâtului femeii care trebuia judecată. Nu era nevoie de niciun tribunal, rezistența bietei păcătoase dădea verdictul. Dacă aceasta putea să susțină greutatea pietrei pe toată durata slujbei de duminică (norocul lor că la sași slujba se termină într-o oră și un sfert), atunci era considerată nevinovată și se întorcea acasă, dacă nu, o lua, cu gâtul frânt, soțul înșelat, și familia îi recunoștea rușinea. Oare câte femei plăpânde or fi fost îngropate și câte din cele mai zdravene or fi continuat să le pună coarne bărbaților vinovați că le-au acuzat pe nedrept?

Altfel, biserica este minunată, găsiți despre ea toate caracteristicile arhitecturale și artistice, precum și toată istoria cu ani și evenimente, în ghidul turistic sau în pliantele de promovare a orașului… și, vă rog să mă credeți, nu am găsit în multe orașe o atât de bogată documentare din partea primăriei. 

O mențiune despre turnul studentului, sau al cizmarilor - în vremea invaziei turcilor, s-a încercat totuși o minimă rezistență, la care a participat și un student teolog, Romoșean (născut în 1422 la Romoș, Hunedoara), și care, alături de ceilalți răzvrătiți, a ajuns sclav în Turcia, unde a trăit între 1438 și 1458. Aici, nu s-a pierdut cu firea, a observat oamenii și obiceiurile locului și, după ce a fost eliberat, s-a stabilit la Roma într-o mănăstire dominicană, unde a trăit până la 80 de ani. În 1481 a scris lucrarea ”Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum”, care s-a bucurat de audiență în epocă, fiind tradusă în germană și reeditată de însuși Martin Luther, în 1530. Pentru cei interesați, există o variantă în limba română publicată în 2017. (Cartea de la Cărturești: Tratat despre obiceiurile, ceremoniile si infamia turcilor de Georg Captivus Septemcastrensis).

Alt lucru mai puțin cunoscut despre Sebeș - lângă zidul bisericii evanghelice se află o statuie, bustul unui adolescent, cu ochii privind oarecum peste lume, în depărtare. Este Carl Filtsch, despre care aflăm din plăcuța statuii că a trăit între 1830 și 1845, iar din istoria muzicii, că a fost un Mozart al vremii lui. S-a născut la Sebeș și aa început să cânte la pian încă de la trei ani, fiind considerat una dintre cele mai ilustre figuri ale lumii muzicale din secolul XIX. La 7 ani a ajuns la Viena, a devenit coleg și tovarăș de joacă al lui Franz Joseph, înainte de a începe un turneu muzical pornit din Budapesta și terminat în Sibiu. A studiat la Paris sub îndrumarea lui Chopin și a lui Franz Liszt și promitea să ajungă la fel de faimos ca ei, dar viața i-a fost curmată la doar 15 ani, de tuberculoză. În urma lui au rămas douăzeci și cinci de compoziții (descoperite abia în 1960) și un festival internațional de interpretare pianistică și compoziție, care se desfășoară din 1995 la Sibiu.

Și o altă mare personalitate artistică plecată-n lume tot din Sebeș - la Lancrăm, s-a născut Lucian Blaga…îi putem vedea casa, statuia și mormântul, în curtea bisericii ortodoxe din sat. În amintirea lui, o zicere înțeleaptă care îi aparține și pe care cred că am putea să ne-o însușim - ”Învățat e omul care nu termină niciodată de învățat”.

De văzut în Sebeș:

- cetatea Sebeșului - fortificațiile cu turnurile Croitorilor (sau al studentului), Cizmarilor, al Porții de Nord, al Porții de Vest, turnul Poligonal și cel Semicircular

- biserica evanghelică

- mănăstirea romano-catolică sf. Bartolomeu

- biserica mare ortodoxă

- casa Zápolya - Muzeul Orășenesc

- casa Filtsch

- casa Binder

- casa Roth

- Primăria Sebeș

- casa Breslelor

- casa Weber

În vecinătatea Sebeșului - Râpa roșie, la 3 km de oraș, pe drumul spre Daia Română.