Postări

Vrancea: eroi și sturioni

Imagine
Vrancea pare să fie un ținut predestinat confruntărilor, și numai între piatră și apă, cum spuneam mai zilele trecute, sau între faliile tectonice, ci și între armate întregi, pentru a stăpâni acest pământ. Încă din vremea lui Ștefan cel Mare, multe bătălii au avut drept fundal Vrancea, totul culminând cu anii 1916-1917, când soarta întregii țări a ținut, se pare, de Armata a I-a condusă de generalul Eremia Grigorescu.  Regina Maria, evacuată cu întreaga familie regală la Iași, rămânea adesea aproape de front și vizita soldații în tranșee; din însemnările ei în Jurnal, aflăm că trupele de ardeleni ajunseseră să fie despărțite de germani, de atât de puțin spațiu, încât noaptea, când se presupune că se odihneau, ajungeau la un armistițiu personal. Atât de personal, încât, mulți vorbitori de limba germană, dezbateau cu inamicii, motivul pentru care au fost aduși față în față, să se omoare unii pe alții. Fără să uităm că Regina, romanțatoare prin formație, avea și dorința evidentă de a...

Vrancea: timpul Unirii și apele lui

Imagine
Când spui Moldova, îți vin în minte alte câteva nume: Voroneț, Iași, Suceava, Neamț, Cucuteni, Ipotești, Humulești, și, mai întotdeauna Putna. De altfel, Moldova se întinde cumva între Putna nordului ei și Cascada Putna din Vrancea, de la tinerețea tumultoasă a lui Ștefan cel Mare, până la locul liniștii sale eterne.  Mai toate excursiile mele pornesc din Ardeal; așa s-a întâmplat și acum, când am traversat munții prin pasul Tulnici, el însuși de o frumusețe încântătoare, și am ajuns în Moldova. Moldova celor mai multe minți luminate ale țării, Moldova unde cultura și arta par să încapă cu greu… prea mari pentru un spațiu atât de mic. Astăzi, o bijuterie a naturii și un simbol, vândut când mai bine, când mai prost, după bătaia vântului și interesele momentului. Ce ți-e și cu vântul ăsta! Deci, astăzi, cascada Putna și Focșani. Aflată în parcul natural Vrancea, cascada pare să fie esența sa și a Moldovei, o luptă între stâncă și apă, între puterea imobilă și sprinteneala isteață. Ap...

Oltenia: liliac, bani și Dumnezeu

Imagine
Vă place liliacul? mie îmi place din cale afară, am în curte patru de patru culori și, dacă aș avea loc suficient aș planta o… pădure de liliac. Pentru că nu am, am plecat la mijloc de aprilie să o văd pe cea din Mehedinți, lângă satul numit Ponoarele.  Până nu am ajuns acolo, nu am știut cum e să te înconjoare mirosul din toate părțile, să bată vântul, să respire pământul, să vină miros din cer… liliac alb, liliac… liliachiu mai deschis, mai închis, liliac, oriunde întorci privirea după ce ai intrat în pădure, liliac!  Faceți efortul să ajungeți aici la vremea liliacului înflorit! Va fi o experiență specială, greu de uitat. Aș fi vrut să iau cu mine, ca amintire, o boare venită de pe deal. Nu am putut, pădurea nu dă nimic din ce e al ei, te face să o visezi și, te trimite la parfumerie să îi cauți substitut. Paranteză olfactivă- esența florii de liliac nu poate fi extrasă, așa încât parfumierii o recrează; mi se spune de către cunoscători că Lilac Love de la Amouage, îmbină m...