Cu radacini in Romania

Tot deltă, dar în urmă cu 4 ani, înainte de epidemie, la început de vară, în afara sezonului turistic, chiar în perioada prohibiției la pescuit. Brațul Chilia, cap compas - Periprava. Despre Periprava știam doar că e satul de lângă colonia penitenciară, unde pânâ în 1964 au fost închiși deținuți politici, cei mai periculoși dușmani ai poporului, iar apoi, până în 1974, deținuți de drept comun. Documentându-mă pentru excursia asta, am mai aflat că lângă pușcărie exista un adevărat oraș, cum era numit de localnici, cu casele ofițerilor și subofițerilor, magazine, școală, cinematograf și loc de aterizare pentru elicoptere, de unde începeau vizitele de lucru, dar și că pușcăria avea trei sectoare, între care unul mobil, adică niște pontoane plutitoare unde erau cazați acei deținuți care munceau la stuf pe toată durata anului. Acum, fosta închisoare nu se mai vizitează (acest lucru a fost posibil pentru scurt timp), ea pare că s-a transformat în hotel de lux. Parcă seamănă nițel cu povestea...

  Drumul de la Sf.Gheorghe la Sulina trece prin lacul Erenciuc, canalul Mocansca, lacul Puiu, lacul Roșu, Roșuleț, canalul Împuțita, și canalul Busurca.  E cale lungă, musai să pornești cu noaptea în cap, dar efortul e pe deplin răsplătit de peisaj, nuferi și păsări. Deși mai puține decât în miezul verii, ai avantajul că le vezi mai bine, mai îndeaproape, ele permițându-ți să te apropii mai mult, scăpate de îmbulzeala continuă de vizitatori. Acum le poți admira pe lacuri, dar și pe canale, în plus vezi mult mai des pelicani creți, care rămân în număr mare peste iarnă în deltă. Lebede cu pui mari, egrete, cormorani, rațe și gâște de tot felul, călifarul alb, călifarul roșu, stârci, codalb, țigănuș, șoimul dunărean (pe care dacă l-am văzut, nu țin minte și nu aș știi să-l recunosc), cufundacul, fluierașul, stăncuța, lopătarul, lăstunul de mal și poate altele, broaște țestoase, șerpi de apă… toate de văzut și de ținut minte. Nuferi, și ei mai puțini la început de toamnă, albi, ga...

De undeva, din Munții Pădurea Neagră, pleacă un fir de apă, pe numele lui Dunărea, ca să străbată o jumătate de Europă și să ajungă la întâlnirea cu Marea Neagră, după ce își face intrarea în lume, spectaculos, în mijlocul orașului Donaueschingen, loc cunoscut ca izvor al său. Nu e decât o punere în scenă, cu marmură și statui și mulți turiști… ea Dunărea, vine de mai sus, face o plecăciune spectatorilor și pleacă spre inevitabil, adică spre contopirea cu sus-amintita mare (pentru că asta e menirea fiecărei ape curgătoare, să se zbată, să cutreiere lumea, să se învolbureze și apoi, tot mai domol, împăcată cu toate, să se piardă în Nirvana apelor). Aici o așteptăm noi, noi cei care am căutat-o și la Sigmaringen, și la Viena sau Budapesta, dar și la Melk, sau în Cazane. De data asta ne întâlnim la Brăila, noi membrii grupului, cu ea, Dunărea, facem o plimbare pe faleză în seara regăsirii, apoi plecăm într-o raită prin orașul lui Panait Istrati și ne facem planul pentru a doua zi când, o...