Postări

Moș Crăciun vs Moș Gerilă sau Drumul spre nicăieri

Imagine
  Vin sărbătorile! Toți vorbim despre ele, despre cât le așteptăm, cum o facem, și mai ales ce sperăm să ne aducă.  Cât le așteptăm? Un an întreg de când strângem bradul, când vedem că i-ar mai fi trebuit o podoabă, pe care nu am găsit-o, sau la care nu ne-am gândit și hotărâm că anul următor o să o avem. Apoi, ca pe multe dintre hotărârile noastre, o dăm uitării și pe aceasta, o înlocuim cu alta, nu pentru că e mai bună, ci pentru că e alta.; și așa, un an, hotărâm și ne răzgândim, și acum nu mă refer numai la brad și podoabele lui.  Cum așteptăm sărbătorile? Copiii încercând să fie cuminți, adulții să fie serioși, harnici, consecvenți…Pentru toți speranțele sunt mari, copiii vor dulciuri și jucării, poate o rochiță sau un telefon, un joc nou, sau un bilet la concert. Problema începe însă odată cu dorințele adulților, cărora uneori Moș Crăciun le aduce fără să merite, iar alteori îi uită, deși ei au fost serioși, harnici și consecvenți. Nouă de exemplu, Moșul nu ne-a adu...

Alba Iulia; amintiri de la Centenarul Unirii

Imagine
La mulți ani, România! Cu câteva zile înainte să începem cu toții să ne lăudăm, care e mai grozav azi și care a fost în trecut, o amintire ilustrată de acum patru ani, din Alba Iulia. Mulțumesc personajelor din fotografiile mele, care mi-au permis să le păstrez imaginea; sunt toți oameni întâlniți pe stradă, unii încercând să reînvie atmosfera epocii… Notă- adăugată în 1 decembrie 2022 ora 9:30 Tocmai a trecut Noaptea Lupilor, sărbătoare, zice-se, păstrată din vremea dacilor.

Vrancea: eroi și sturioni

Imagine
Vrancea pare să fie un ținut predestinat confruntărilor, și numai între piatră și apă, cum spuneam mai zilele trecute, sau între faliile tectonice, ci și între armate întregi, pentru a stăpâni acest pământ. Încă din vremea lui Ștefan cel Mare, multe bătălii au avut drept fundal Vrancea, totul culminând cu anii 1916-1917, când soarta întregii țări a ținut, se pare, de Armata a I-a condusă de generalul Eremia Grigorescu.  Regina Maria, evacuată cu întreaga familie regală la Iași, rămânea adesea aproape de front și vizita soldații în tranșee; din însemnările ei în Jurnal, aflăm că trupele de ardeleni ajunseseră să fie despărțite de germani, de atât de puțin spațiu, încât noaptea, când se presupune că se odihneau, ajungeau la un armistițiu personal. Atât de personal, încât, mulți vorbitori de limba germană, dezbateau cu inamicii, motivul pentru care au fost aduși față în față, să se omoare unii pe alții. Fără să uităm că Regina, romanțatoare prin formație, avea și dorința evidentă de a...

Vrancea: timpul Unirii și apele lui

Imagine
Când spui Moldova, îți vin în minte alte câteva nume: Voroneț, Iași, Suceava, Neamț, Cucuteni, Ipotești, Humulești, și, mai întotdeauna Putna. De altfel, Moldova se întinde cumva între Putna nordului ei și Cascada Putna din Vrancea, de la tinerețea tumultoasă a lui Ștefan cel Mare, până la locul liniștii sale eterne.  Mai toate excursiile mele pornesc din Ardeal; așa s-a întâmplat și acum, când am traversat munții prin pasul Tulnici, el însuși de o frumusețe încântătoare, și am ajuns în Moldova. Moldova celor mai multe minți luminate ale țării, Moldova unde cultura și arta par să încapă cu greu… prea mari pentru un spațiu atât de mic. Astăzi, o bijuterie a naturii și un simbol, vândut când mai bine, când mai prost, după bătaia vântului și interesele momentului. Ce ți-e și cu vântul ăsta! Deci, astăzi, cascada Putna și Focșani. Aflată în parcul natural Vrancea, cascada pare să fie esența sa și a Moldovei, o luptă între stâncă și apă, între puterea imobilă și sprinteneala isteață. Ap...