Cu radacini in Romania

Bistrița, cel mai nordic burg cetate săsesc din cele șapte, considerat la vremea aceea Poarta Transilvaniei, își întâmpină vizitatorii nu numai cu monumente, ci și cu povești, unele eroice, altele romantice, ba chiar și amuzante.  Istoria Bistriței începe cu regele Geza al II-lea, care în jurul anilor 1150 a colonizat regiunea cu sași, nume dat grupurilor de flamanzi, valoni, saxoni și bavarezi, pentru ca existența orașului să fie documentată în 1241, când e menționat între așezările distruse de mongoli. E reconstruit, așa cum s-a întâmplat de multe ori în decursul timpului, crește și devine unul dintre bastioanele Ardealului. Din nou, mai puține lucruri care pot fi găsite în orice ghid turistic și mai multe dintre cele care mi s-au părut interesante și mai necunoscute călătorului în criză de timp.  O primă enigmă legată de Bistrița - stema sa, pe care apare, aparent inexplicabil un struț. Ce treabă să aibă o cetate europeană și încă din marginea estică a Europei, cu struții? ...

Bisericile sunt, prin definiție, locuri de închinăciune; în cele ortodoxe există, pentru asta icoane, și multe dintre biserici au nume cu trimitere la icoanele pe care le găzduiesc și care le ocrotesc.  S-au mai văzut și excepții, așa de pildă, biserica cu tricolor din Țebea, sau chiar biserica cu… Becali de la Maglavit. Sigur, lângă aceste simboluri, icoanele au continuat să existe, și credincioșii au continuat să se închine la ele. Sunt destul de multe biserici, unde sunt reprezentați draci, diavoli sau necurați, cum doriți să le zicem, de la Judecata de Apoi din pictura Voronețului, la bisericile cu draci din județul Argeș. Despre niciuna însă, nu a mers vorba că ar fi chiar… cu draci. Aceasta onoare i-a revenit bisericuței din Corund, la 20 km de Satu Mare, despre care s-a auzit până în țările nordice. Mai dornici de senzațional decât alții, un grup de turiști din amintita parte a lumii (poate cu judecata mai înghețată), a descins în vârful dealului cu bisericuța, să participe ...