Cu radacini in Romania

     A doua zi, cu picioare mai grele și bagaje mai ușoare, pornim din nou spre răscrucea unde indicatoarele ne planifică drumul, în ore de mers. De data aceasta alegem “La Tunele” și apoi, valea Beușniței.      Dacă tunelurile de pe cheile Nerei sunt proaspăt sfredelite în stâncă, odată cu organizarea parcului, acestea sunt cioplite încă de către romani pentru scurtarea distanțelor. Difereța e evidentă… lucrate  cu dalta, păstrează ciocuri și proeminențe, pe care puțin probabil să nu găsești atârnând lilieci, aceiași lilieci care îi bucură pe unii, îi înfricoșează pe alții, dar care mie îmi sunt infinit mai simpatici decât ceilalți endemici din zonă. Să aduc iar vorba de vipere? Mai bine, nu… După scurta incursiune ”La Tunele” (nici un sfert de ora cu totul), ne organizăm pentru drumul pe valea Beușniței. Mult mai puțin solicitant decât cel al zilei precedente, se deosebește de acesta din multe puncte de vedere. Să începem cu poteca, largă, posibil de...

   Iată-ne, porniți spre cheile Nerei, adică spre Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, pentru că rezervația e mult mai întinsă decât cursul râului; ea e organizată pe cinci trasee turistice, de la care, cel puțin teoretic, nu ai voie sa te abați, și care cuprind chei, lacuri, peșteri, cascade, păduri, poteci, grohotișuri…        Parcul este abordabil prin două intrări principale - Sasca Română si Sasca Montană și Șopotul Nou, locuri unde, dacă ai noroc, te poți și caza. Noi nu am avut, rezervările făcându-se cu mult înainte  să ne fi hotărât să venim aici. Așa că, am făcut 45 km de la Oravița, pe drum și apoi poteca asfaltată până la intrarea în rezervație și, de aici, încă 2-3 pe potecă pietruită. La intrare ești instruit să nu te abați de la traseul marcat  și să nu deranjezi, cu nici un preț, viperele, dacă te întâlnești cu ele. Noroc că nu a fost cazul să aflu cum se face să nu le deranjezi și, mai ales că nu ne-au deranjat nici ele pe noi. ...

   În vremea copilăriei noastre, să te aventurezi în cheile Nerei, era ca și când ai fi plecat în safari… și nu orice fel, ci unul dintre cele mai primejdioase, riscând să dai peste vipere, sau mai exact, să dea ele peste tine.    Cu această amintire și cu grija adusă de ea, am plănuit o excursie în Banat, urmând drumul de la Alba Iulia prin Țara Hațegului, zona minieră Călan Oțelul Roșu, apoi Caransebeș și, în fine Băile Herculane. În fiecare din aceste locuri  merită să te oprești, pentru că fiecare reprezinta o bogăție de natură și cultură, dar cum obiectivul acestei vacanțe a fost altul, vom considera că am aterizat la Herculane…    Ridicată între munții Mehedinți și Cernei, pe valea  râului cu numele celor din urmă, stațiunea este pomenită încă din anul 153 dHr ,într-o tabula din băi : ” Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegati romani să asis...